Pastilele de slăbit îţi slăbesc şi inima
Specialiştii în endocrinologie avertizează că pastilele de slăbit pot avea efecte grave asupra sănătăţii. Cele mai multe dintre aceste medicamente trebuie eliberate numai cu reţetă şi la recomandarea medicului. Mai mult, pastilele de slăbit, printre care şi Reductilul, trebuie prescrise doar în cazul obezităţii, spun endocrinologii. Există însă foarte multe persoane, în special femei, care obţin acest medicament fără reţetă, şi îl iau doar pentru a scăpa de cele câteva kilograme în plus. Mai grav este că sunt unii medici care prescriu acest tratament unor persoane care nu suferă de obezitate.
„Înainte de administrarea pastilelor, trebuie aflat dacă pacientul nu are şi alte boli. Reductilul, de exemplu, face parte din categoria amfetaminelor, este un excitant cerebral, care reduce pofta de mâncare. Acesta nu trebuie prescris pacienţilor care sunt hipertensivi, care au puls ridicat sau tulburări de ritm şi în nici un caz nu trebuie administrat celor care nu suferă de obezitate, pentru că poate crea afecţiuni cardiace”, afirmă endocrinologul prof.dr. Constantin Dumitrache. Acesta spune că medicamentul creşte exitabilitatea cerebrală şi poate provoca slăbiri accentuate. Totodată, specialistul atrage atenţia la metoda de slăbit prin administrare de hormoni tiroidieni, care poate provoca hipertiroidie.
Efectul placebo
Medicii spun că şi pastilele de slăbit inofensive, de genul Clarinoului, nu au mai mult decât un efect placebo, în sensul că dau încredere celui care le iau. „Unele medicamente de acest gen ajută în metabolism şi cresc arderile, dar nu duc la slăbire. Deşi se descriu pe prospect efecte spectaculoase, în realitate nu se întâmplă aşa. Cea mai bună pilulă de slăbit este mişcarea şi plimbările de două-trei ore pe zi”, spune prof.dr. Constantin Dumitrache.
Acelaşi lucru îl susţin şi nutriţioniştii, care explică faptul că cea mai bună metodă de a slăbi este să-ţi schimbi stilul de viaţă şi să-ţi ordonezi dieta. „Pastilele de slăbit nu au nici un efect şi nu le recomand niciodată”, menţionează nutriţionistul prof.dr.Gheorghe Mencinicopschi, director general al Institutului de Cercetări Alimentare.
Citeste si alte stiri:
- Alunele reduc riscul de infarct
- Preparatele din carne se alterează în mediu cald după o oră
- Legumele preparate nu se păstrează în frigider
- Vegetarienii sunt cei mai vulnerabili în faţa bolilor
- Steriletul, folosit pentru contracepţia de urgenţă
- Oamenii care au animale de companie, mai puţin vulnerabili în faţa cancerului
- Cremele pentru faţă – încă de la 17 ani
- Apneea se tratează cu o mască-minune
- Aspectul mâinilor conţine detalii vitale despre sănătate
- Uitucii au creierul mic