Săpunul obişnuit poate duce la infectarea tenului
Dermatologii avertizează că săpunul obişnuit usucă pielea, pentru că acesta este fabricat dintr-o substanţă bazică, care atacă derma. „Săpunurile care se găsesc în supermarketuri sunt foarte dăunătoare pielii, mai ales celei de pe faţă. Folosite în fiecare zi, acestea usucă pielea, dând senzaţia de mâncărime.
Problema intervine atunci când ne scărpinăm pe faţă, pentru că ne zgâriem, iar rana lăsată se infectează, mai ales când ieşim afară şi intrăm în contact direct cu praf. Spălarea feţei trebuie realizată de două ori pe zi, dimineaţa şi seara. Dimineaţa se spală tenul pentru a înlătura aspectul de luciu pe care îl dobândim după somn, iar seara pentru a ne elibera pielea de toate impurităţile acumulate din timpul zilei”, afirmă prof. dr. Anca Zbranca.
Dermatologul adaugă că săpunurile ideale pentru piele sunt cele care conţin grăsimi, cum ar fi cele pentru bebeluşi, pentru că aceste produse au scopul de a hidrata pielea, în nici un caz de a o usca. „Acelaşi lucru este indicat pentru întreg corpul. Atât duşul cât şi spălarea feţei trebuie făcute cu apă călâie, în nici un caz foarte rece şi cu atât mai mult nu caldă pentru că efectul este acelaşi, şi anume de uscare a pielii”, mai explică prof. dr. Anca Zbranca.
Mai mult, specialistul precizează că pentru curăţarea feţei nu este indicat folosirea loţiunilor tonice, pentru că acestea conţin alcool, iar acestea strică flora cutanată a pielii, lucru care poate duce la iritaţii. „Există soluţii speciale, produse dermatologice care nu fac rău tenului, ele sunt create pentru diferite tipuri de ten, iar acestea trebuie achiziţionate în urma unui control, şi recomandate de medic”, spune Anca Zbranca.
Citeste si alte stiri:
- De ce femeile sunt mai friguroase decât bărbaţii
- Vrei să ştii cât vei trăi?
- Sindromul premenstrual este mai agresiv la fumătoare
- Cerealele cu lapte de la micul dejun îţi prelungesc viaţa
- Tratament nou pentru cancerul ovarian
- Starea de nefericire, tratată prin hipnoză
- Săpunurile antibacteriene, interzise celor care suferă de acnee
- Anticoncepţionalele, trei injecţii pentru un an de protecţie
- Criza medicamentelor - Distribuitorii au sistat livrările în farmacii şi spitale
- Veninul scorpionului, testat pentru vindecarea cancerului